marți, 17 martie 2009

Expertii ucraineni, sceptici fata de planul lui Iuscenko de dezvoltare a Insulei Serpilor

Fostul ministru ucrainean al economiei Serghei Terehin s-a aratat rezervat vizavi de intentiile presedintelui Iuscenko de a face din Insula Serpilor o zona economica libera, calificand-o drept „o idee curioasa“, potrivit publicatiei „Economiceskie izvestia“. „Priviti fotografia Insulei si va veti lamuri imediat“, a spus Terehin. El crede ca, pentru inceput, pe insula s-ar cuveni sa fie contruita o intreprindere
industriala. Aceasta ar putea fi invocata drept argument pentru Curtea Internationala de la Haga (CIJ), care examineaza statutul insulei. „Declararea Serpoaicei drept zona economica libera va oferi ocazia constructiei pe insula a unui cazinou, dar cine va merge tocmai pana acolo?“, a spus ironic Terehin. In aceeasi ordine de idei, directorul centrului pentru granita de sud a Ucrainei, Vladimir Korobov, a declarat ca „nu exista nici un temei sa se creada ca aceasta actiune va putea influenta verdictul curtii internationale“. El s-a aratat sceptic vizavi de implementarea unor perspective radicale in ceea ce priveste dezvoltarea insulei. „Presedintele a trasat un drum corect, dar s-ar putea ca acesta sa nu fie realizabil“, a spus Korobov. Un fost ministru ucrainean
Anatoli Kinah a subliniat
, pe de alta parte, ca infiintarea unui off-shore va atrage investitii
in turism si pescuit. El nu crede ca facilitatile off-shore se vor extinde asupra operatiunilor de prospectare si exploatare a zacamintelor de hidrocarburi. Romania si Ucraina se afla in litigiu la Curtea Internationala de la Haga din 16 septembrie 2004. In august 2007, Ucraina a incheiat procesul de transmitere a tuturor actelor continand explicatiile sale cu privire la statutul insulei. Partea romana sustine ca este o stanca care nu are drept la platou continental, in timp
ce partea ucraineana vrea sa demonstreze ca pe acest teritoriu se pot desfasura activitati economice si, in consecinta, are dreptul la platou continental. Curtea urmeaza sa se pronunte in acest caz pana la finele acestui an.

Niciun comentariu: