432, unu... Zero!

Una e să creezi un şoc artistic şi altceva să stârneşti greaţă.

Lume, lumeee!!! Săriţi! Nenorocireee!!! Scandal naţional... Da’, ce zic eu naţional!? Internaţional! "Capo­dopera" lui Mungiu - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile - nu a fost selectată pe lista filmelor străine nominalizate la Oscar. Şi-au prins peniţele a se tângui, comentatorii a boci şi poporu’ a sudui...


Unii vorbesc de americanii antieuropeni, alţii de un complot. Dar, mă întreb, oare câţi dintre aceia care-şi strigă sfânta indignare la "nedreptatea" fă­cută unui mare regizor chiar au văzut filmul? Sunt convins că foarte puţini. Eu, unul, am făcut-o. Şi pot să spun că e o peliculă slăbuţă spre mediocră. Nu vă lăsaţi amăgiţi de premiul de la Cannes.

De ani buni, juriul de pe Croazetă premiază stilul
studiat antihollywoodian, anticomer­cialismul - dacă vreţi. Dar asta nu este, nicidecum, o garanţie a calităţii. Jocul actorilor este, cu îngăduinţă, de nota şapte. Montajul pare a fi făcut de un amator, cu forfecuţa de unghii.

Sunetul e de-a dreptul execrabil (văzând filmul pe DVD, am avut privilegiul - spre deosebire de spectatorul din sala de cinema – să pot da înapoi pentru a reasculta unele replici). Filmul n-are ritm şi e plin de scene lungite aiurea, ca să umple cele 113 minute, deşi probabil că în 90 de minute povestea putea fi spusă mai cursiv. E mult întuneric în film. La propriu.

Şi semiîntuneric. Mă rog, epoca! Dar parcă prea mult. Plus
că regizorul pleacă de la două premise cel puţin îndoielnice: felcerul care, în schimbul avortului, nu solicită bani, ci favorurile sexuale
ale gravidei (Laura Vasiliu) şi ale prietenei sale (Anamaria Marinca) şi prietena, care acceptă acest lucru fără prea multe întrebări...

Ce viziune regizorală de geniu o fi în scena în care Anamaria Marinca se aşază pe un scaun
şi tace? Gândeşte. Aproape un minut! Apoi, se mută pe celălalt scaun şi tace. Gândeşte. Încă un minut! Ce valoare artistică are o scenă cu un pod, în întuneric, pe sub care trece un autobuz? Vreo cincizeci de secunde... Ce subtilitate se poate ascunde sub exhibarea bogatei pilozităţi pubiene a celor două actriţe?

Ce valoare artistică o avea expunerea prelungită a foetusului înfăşurat într-o cârpă însângerată? A căutat regizorul să şocheze? Sigur că da. Şi a şi reuşit! Numai că una e să creezi un şoc artistic şi alta e să stârneşti pur şi simplu
greaţă.


"432" e un film grotesc. Respingător. Nu vă lăsaţi păcăliţi de cronicile entuziaste! Să vă spun un secret: mulţi dintre autorii lor n-au văzut filmul. Unii l-au văzut, dar se tem să fie contra curentului... Când un subiect stârneşte unanimitate, e cazul să vă puneţi întrebări. Societatea modernă este un incubator perfect pentru spiritul de turmă. Vizionare plăcută!