SD decide cu cine se va alia, liderii PNL au primit rezultatul votului pe un ton moderat, iar PD-L, printre lacrimi, a transmis un mesaj de prietenie foştilor aliaţi liberali
Ion Iliescu: „Se negociază primul
ministru şi alianţele politice”
Primele alegeri parlamentare uninominale au fost câştigate de către PSD, la o distanţă de cinci – şase procente de PD-L, în timp ce liberalii se menţin în jurul a 20 la sută. UDMR trece pragul electoral, iar PRM dispare, cu tot cu liderul său Corneliu Vadim Tudor, din Parlament, pentru prima dată
de la Revoluţie. PNG, partidul lui Gigi Becali, a obţinut în jur de 2 procente, fără să se apropie măcar de pragul electoral de 5 la sută.
Acestea sunt rezultatele celor două exit-polls, realizate de Insomar şi CCSB, la comanda Realitatea TV şi, respectiv, Antena 3. Sociologii averztizează însă că aceste estimări nu spun cu certitudine cine a câştigat alegerile, totul depinzând de redistribuirea mandatelor în colegiile în care nici un candidat nu a obţinut majoritatea de 50 la sută plus
1.
Conform Insomar, la Senat, clasamentul este următorul, rotunjind cifrele: PSD+PC – 36 la sută ( de fapt, 35,9 la sută); PD-L – 31 la sută (31,1 procente); PNL – 20 la sută (19,9 la sută, de fapt) şi UDMR – 7 la sută ( 6,7 procente). PRM a obţinut 3,4 la sută şi PNG – 2,1 la sută. La Camera Deputaţilor, ordinea se păstrează, cu mici diferenţe: PSD+PC – 36 la sută (36,2 la sută); PD-L – 30 la sută (30,3); PNL – 20 la sută (20,4 la sută).
CCSB dă următorul clasament general, tot cu rotunjirea procentelor: PSD+PC – 37 la sută (36,5 la sută); PD-L – 31 la sută (30,6 la sută); PNL – 20 la sută (20,4 la sută) şi UDMR – 7 la sută (6,7 la sută). PRM a obţinut 2,5 la sută şi PNG – 1,7 la sută. Pe mandate, situaţia este următoare la Senat: PSD+PC – 52; PD-L – 45; PNL – 29; UDMR – 11. La Cameră
, PSD+PC – 122 de mandate; PD-L – 102; PNL – 68 şi UDMR – 22.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu