Imagini şocante din timpul unui accident, în care a murit un medic român, în Turcia. Neurochirurgul a făcut un salt cu parapanta, dar s-a ciocnit în aer de un alt român. S-a prăbuşit într-o prăpastie şi s-a strivit de stânci. Mircea Sandu va fi înmormântat astăzi.
Mircea Sandu nu s-a temut nicio clipă că ar putea fi ultimul lui salt. S-a lăsat purtat de vânt, fără grijă, de pe muntele
Babadag din provincia Mugla, Turcia. Ar fi trebuit să zboare în paralel cu un coleg. Vântul şi-a schimbat însă brusc direcţia, iar parapantele s-au ciocnit în aer. Mircea Sandu a căzut în gol de la 100 de metri. A murit pe loc. Avea 45 de ani. Colegul lui a scăpat cu viaţă, ca prin minune. Are însă mai multe coaste rupte.
Anchetatorii turci nu au stabilit deocamdată cine a fost de vină pentru accident. Familia medicului
care a murit este în stare de şoc. Mircea plecase încântat în vacanţă. Visa
de mult să ia parte la Festivalul Jocurilor Aeriene din Turcia. Era un împătimit al sporturilor extreme. Colegii lui de la Spitalul Militar i-au spus adio acum două zile, când rudele i-au dus sicriul cu trupul neînsufleţit în oraşul lui natal, Târgovişte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu