marți, 5 mai 2009

Cursele „tunaţilor” au înnebunit litoralul

Noapte de noapte, locuitorii marilor oraşe - care domiciliază pe artere principale - sunt torturaţi de zgomotele infernale provocate de vehiculele tunate. La Constanţa, coşmarul se amplifică: pe lângă şmecherii din dotare, localnicii trebuie să îi suporte vara şi pe cei adunaţi la mare
, chitiţi pe distracţie fără limite.


De la lăsarea serii, show-ul motorizat începe să crească în intensitate. Pe măsură ce automobilele domestice intră la garaje sau sunt trase în parcări, pe bulevarde ies „tunaţii” - şoferii şi motocicliştii care îşi fac programul nocturn: demonstraţii de viteză şi măiestrie, curse solitare sau în grup, toate însoţite de mult fum şi un zgomot asurzitor care reverberează în casele oamenilor care parcă ar dormi în mijlocul intersecţiei. Dilema este fără ieşire pentru cei care nu au instalaţie de aer condiţionat: ori mor de cald cu geamurile închise, ori înghit noxele şi devin un pachet de nervi la sunetul exasperant al motoarelor. Ultima fiţă a tunaţilor este ţeava de eşapament cu bubuituri în serie, care au adus la disperare cvartale întregi de blocuri. La rondo-ul de la Sala Sporturilor, motocicliştii se învârt noapte de noapte ca la zidul morţii şi gonesc de bagă lumea în sperieţi.


Radarul, axat pe Mamaia şi şosele


Problema poluării produse de „tunaţi” este veche la Constanţa. La fiecare instalare de şef la Poliţie, acesta „ia cunoştinţă” de marele disconfort cunoscut de orice constănţean. Dar în multitudinea de cazuri care trebuie rezolvate „operativ”, poluarea fonică nu este niciodată o prioritate a Poliţiei Rutiere.


„Zgomotul produs
intră la categoria defecţiune tehică, iar atunci când facem acţiuni cu RAR sancţionăm şi acest aspect. Dar nu ştiu să vă spun câte amenzi am aplicat pe această linie. Însă pentru depăşiri de viteză, am dat de la 1 mai peste 600 amenzi. Deci nu stăm degeaba”, ne-a asigurat subinspectorul Marius Ghiţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa. Defecţiunea tehnică (adică poluarea fonică sau cu noxe) constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4 – 5 puncte, care în bani înseamnă 200 – 250 lei, şi reţinerea certificatului de înmatriculare. „Dar să ştiţi că suntem cu ochii pe motociclişti. Îi prindem fără cască de protecţie, fără plăcuţe de înmatriculare sau cu ele îndoite...”, spune poliţistul Ghiţă.

Părerea sa este că în Constanţa „este imposibil” să depăşeşti în zi de vară limitele de viteză din cauza traficului greoi, iar pe timpul nopţii radarele acţionează în oraş numai dacă poliţistul este disponibil. „Este pe bază de grafic, au şi agenţii programul lor de lucru şi dacă poliţistul de pe maşina cu radar este liber, atunci nu avem radar”.


Majoritatea agenţilor de circulaţie, cu detaşaţi cu tot, sunt comasaţi în Mamaia, unde se circulă oricum bară la bară. Iar în week-end, forţele se concentrează pe drumurile naţionale folosite de puhoiul de turişti. Teoretic, în Constanţa există supraveghere non-stop cu radare. Practic ar rămâne unul-două radare pe timp de noapte, însă rezultatele nu se văd/aud. Cursele nocturne - care sunt cu atât mai tari cu cât decibelii sunt mai mulţi – continuă nestingherite.


Limitatoarele de viteză „ar bloca circulaţia”


În scurtul respiro dintre două raliuri care declanşează şi alarmele maşinilor parcate, constănţenii se bucură de sirenele ambulanţelor, folosite excesiv indiferent de oră şi de trafic. Şoferii de salvare pun sirena în funcţiune la intersecţii, uneori numai pentru a opri, de regulă, la un punct alimentar
de unde fac aprovizionarea. Pentru constănţenii cu nervii întinşi, zgomotul făcut de potcoavele cailor înhămaţi la trăsurile cu care se plimbă noaptea turiştii romantici a ajuns un fel de picătură chinezească.


Şocul sonor este puternic resimţit pe bulevardele care fac legătura între Mamaia şi celelalte staţiuni, unde traficul se derulează în forţă la orice oră. Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Constanţa nu a considerat necesară montarea de limitatoare de viteză pe aceste artere, care ar mai amortiza intensitatea deplasărilor. „Vă daţi seama, s-ar bloca circulaţia!”, au motivat aiuritor atât edilii, cât şi poliţiştii. Deşi limitatoarele nu au blocat nici o circulaţie pe alte artere aglomerate, soluţia soluţiei ar putea fi sensurile giratorii, care ar sili motorizaţii să încetinească şi implicit să reducă zgomotul produs. Dar acestea au fost montate grabnic acolo unde trebuie: la noul mall care a distrus parcul Tăbăcărie, unde amenajarea sensului giratoriu a îngustat şi a deviat periculos toate benzile de circulaţie.


Autorităţile, „dispuse” să acţioneze


Limita sonoră admisă în mediul urban este de 80 decibeli. La măsurătorile efectuate, numai pe timp de zi, de Agenţia de Protecţia Mediului Constanţa, marile intersecţii au trecut testul. „În majoritatea s-au înregistrat 75 - 77, maximum 78 decibeli. Dar noaptea - când într-adevăr, efectul zgomotului este mai puternic decât ziua - nu s-au făcut niciodată măsurători. Pe timp de noapte, limita fonică admisă trebuie să fie mai scăcută cu 10 decibeli şi poate ajunge, în funcţie de zonă, până la 35 decibeli”, ne-a precizat Cristina Secuiu, inspector la Serviciul de Monitoring din cadrul APM. Inspectorul de mediu s-a declarat dispus să participe la o acţiune comună cu Garda de Mediu şi Poliţia Rutieră Constanţa, care ar putea stăvili elanul tembeilor care funcţionează în România după orarul american: dorm ziua şi se distrează noaptea, pe seama altora. În consens a fost şi şeful Gărzii de Mediu Constanţa, Vasile Petro: „Într-adevăr, este o problemă la Constanţa. Un fenomen, chiar. În primă fază, noi i-am putea doar avertiza şi numai dacă recidivează, îi sancţionăm pecuniar”.

Niciun comentariu: